Aluminiul este un element chimic. Simbolul său chimic este Al, iar numărul său atomic este 13. Conținutul de aluminiu din scoarța terestră este al doilea după oxigen și siliciu, ocupându-se pe locul al treilea. Este cel mai abundent element metalic din scoarța terestră. În categoria metalelor, este a doua categorie ca mărime după oțel. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, aluminiul a apărut ca un metal competitiv în aplicațiile de inginerie și a fost în vogă o perioadă. Dezvoltarea celor trei industrii majore: aviație, construcții și automobile necesită ca proprietățile materialului să aibă proprietățile unice ale aluminiului și aliajelor sale, ceea ce facilitează foarte mult producția și aplicarea acestui nou metal aluminiu. Aluminiul este utilizat pe scară largă.
Aliajul de aluminiu este un termen general pentru aliajele pe bază de aluminiu. Elementele principale ale aliajului includ cuprul, siliciul, magneziul, zincul și manganul, în timp ce elementele secundare ale aliajului includ nichel, fier, titan, crom și litiu.
Aliajele de aluminiu au o densitate scăzută, dar o rezistență relativ ridicată, aproape sau mai bună decât oțelul de înaltă calitate. Au plasticitate bună și pot fi prelucrate în diferite forme. Au o conductivitate electrică excelentă, conductivitate termică și rezistență la coroziune. Ele sunt utilizate pe scară largă în industrie, cu o utilizare a doua decât cea a oțelului.










